VIDEO EXCLUSIV | Cele 5 soluții propuse de Octavian Berceanu pentru un București european: „Nu poți să arunci tot gunoiul lângă tine. Asta se întâmplă în Capitală”

Publicat: 27/09/2022, 16:00

Capitala ar trebui să țină cont de cel puțin cinci aspecte, de la colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor, la salubrizare, poluare și dezvoltare metropolitană, pentru a-și rezolva problemele esențiale cu care se confruntă, a explicat Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.  

“Cel mai important lucru este managementul deșeurilor. Nu poți să arunci tot gunoiul lângă tine. Asta se întâmplă în București. Noi nu reciclăm pentru că nu sortăm, nu sortăm pentru că nu ni se pune la dispoziție tot ce înseamnă mecanismul ăsta de sortare, de la tomberoane, să renunți la tomberonul ăla în care arunci tot gunoiul odată…  nu ține doar de educație, pentru că dacă ne-am limita la educație, toate orașele din lume ar fi la fel. Nu suntem nici mai sus, nici mai prejos față de alte orașe…nu ține de educație, ține de legislație și de aplicarea legislației… e comunitară, e unitară la nivel de Europa. Ori asta trebuie să faci, să renunți la a strânge tot gunoiul în devălmășie și de a-l înmormânta într-o groapă pentru că se construiește în jurul gropii, e parte din metropolă, din București, nu poți să mai faci nici măcar altă groapă aici, că n-o să locuim pe gropi de gunoi”, a declarat fostul comisar-șef al Gărzi de Mediu, Octavian Berceanu, în cadrul emisiunii “Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Celelalte probleme identificare de Berceanu se referă la salubrizare, poluare și mobilitate, precum și la dezvoltarea integrată la nivel de metropolă.

„A doua mare problemă este chiar partea asta care ține de salubrizare, de spălatul străzilor”

„A doua mare problemă este chiar partea asta care ține de salubrizare, de spălatul străzilor și de ape, de tratarea apelor care ies din București, pentru că în aval de Bucureti totul este distrus, toate ecosistemele sunt distruse din cauza celor  trei milioane care locuim în metropolă și nu avem stație de epurare care să funcționeze. Al treilea lucru este legat de mobilitate. Atâta timp cât nu ai o mobilitate coerentă în București, să te uiți la ceas, nu știu, ca în alte orașe, să mă gândesc, nu vreau să vin la dumneavoastră în studio cu mașina, ci cu mijloace de transport în comun. Știu că ajung aici la patru sau la cinci fără un sfert? Asta e, predictibilitatea lipsește, și nu avem nici măcar banda aia, prima bandă, pentru salvare, pentru autobuze, pentru autobuzele școlare care să funcționeze. Deci lucruri minime”, a explicat Berceanu.

Potrivit politicianului, al patrulea punct este legat de poluare.

„Poluarea ne mănâncă între șase și opt ani din viață, a zis dl. dr. Țincu (…) Murim mai repede și decât restul țării, și  dedcât restul Europei, și aici trebuie să lucrăm destul de mult. De la perdelele astea forestiere până la cum spălăm străzile, pur și simplu. Și o ultimă sau o zonă unde ar trebui noi să dăm un exemplu de dezvoltare al unui oraș este să renunțăm la Plan Urbanistic General, care ține doar de sectoare, și să avem un plan urbanistic metropolitan care să includă și Voluntariul, și Chiajna, și Popești-Leordeni, și Mogoșoaia…  toate orașele astea micuțe care s-au dezvoltat lângă noi. Nici Nicușor, nici dna. Firea nici Băsescu nu puteau singuri să rezolve”, a mai spus Berceanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...